La câte se-ntâmplă de pe o zi pe alta, ar trebui să scriem The Scoop zilnic, dar apoi ne amintim că suntem și noi oameni și potolim acest gând. Deși poate se-ntâmplă multe, nu la fel de multe sunt de dat mai departe și poartă cu ele o doză de inspirație. Aici noutățile de săptămâna asta. 🙌
Tags
The Scoop
Nou în playlistul WINK și nou în familia Gerovital: prima gamă pentru copii.
Farmec pe Billboard Digital @ Moldova - față Hilton
Astăzi îl sărbătorim pe Ionuț, John, Johnny, JOHNNNNNNNY (a se citi cu intonație, la fel cum strigăm noi la el în funcție de gravitatea problemelor pe care le întâmpinăm), IT Tehnical Manager în echipa WINK de peste mai bine de 10 ani (posibil, dar la fel de posibil să fi pierdut numărătoarea odată cu trecerea timpului). Meșterește coduri și rezolvă probleme și situații imprevizibile cu aceeași măiestrie cu care povestește amintiri de pe vremea când era tânăr și pus pe șotii (a nu se înțelege că-i înaintat în vârstă, departe de noi acest gând). El e cel care întrerupe concentrarea de la miezul zilei cu întrebarea magică Noi ce mâncăm azi?, făcându-ne rând pe rând să lăsăm taskurile și să fugim la masa de prânz. Oricât ar fi de busy, poate fi ademenit cu o cafea bună, ceva dulce sau un meniu de la cantina UMF. Mulțumim pentru toate câte ai soluționat! La mulți ani (alături de noi)! 😜🎉
A$AP Rocky ghidează privitorii prin procesul de producție Mercer + Prince în prima campanie publicitară a brandului de whiskey. Take a l👀k.
Brandul de îngrijire Billie aduce în atenție standardele duble ale societății la care femeile sunt supuse zi de zi, standarde care sunt în continuă schimbare, dar tot la fel de absurde.
Sursa foto: The Drum
Sursa foto: The Drum
Platforma WeTransfer a încheiat o super colaborare cu trupa indie britanică JUNGLE. Videoclipul Back on 74 oferă spectatorilor o experiență unică, permițându-le să descarce lucrări de artă care apar în clip. Fiecare vizionare dezvăluie șase lucrări de artă diferite dintr-o selecție de 10.000 de lucrări unice create de artistul J Lloyd din JUNGLE, iar tu poți descărca una dintre lucrări. Pentru încă o descărcare, dă replay. How cool is this? Această colaborare se pare că este prima dintr-o mulțime de alte asemenea care vor urma. Can’t wait! Până atunci, vezi aici.
Sursa foto: WeTransfer
Sursa foto: WeTransfer
În contextul schimbărilor prin care trece Twitter, noua campanie de la World Wide Fund for Nature (WWF) ilustrează într-un mod isteț faptul că Pământul se confruntă cu cea mai mare rată de dispariție de la epoca dinozaurilor, cu un milion de specii aflate în prezent pe cale de dispariție.
Sursa foto: McCann Germany/ LinkedIn
După campania din ianuarie, McDonald's revine cu o încă una în care semnul prin arcuirea sprâncenelor vorbește de la sine. Next stop, McDonald's.
Cere și ți se va da. KFC Canada a găzduit pe 1 august Fry Funeral. De ce? Canadienii au criticat cartofii pentru lipsa lor de gust, așa că brandul va înlocui pentru o perioadă limitată de timp cartofii cu unii suficient de crocanți și condimentați pentru a-i mulțumi pe critici.
Bratz x Kylie Jenner, o colaborare care cu siguranță este neașteptată.
Sursa foto: Bratz / GlobeNewswire
Dacă te întrebi ce mai susținem în oraș, uite aici:
Campionatul Național de Volei pe Nisip 2023 - va avea loc în perioada 17-20 august la brizo, locul care va găzdui adrenalina și spiritul de competiție timp de 4 zile. Noi le suntem alături și la această ediție, cu susținere și spațiu de difuzare în rețeaua WINK în perioada 5-20 august. Până ne vedem în tribune, ne vedem prin oraș!
Brizo pe Billboard Digital @ Bucșinescu
Dacă nu știi ce să faci în timpul liber, ne-am gândit să îți punem în cale câteva opțiuni de prin oraș. În Iași și în împrejurimi avem așa: tabară de zi - tehnici de mountainbiking pentru copii, vernisajul expoziției Myosotis, începe SFR, expoziția Genesis la Galeria de Arta Theodor Pallady, show de flair bartending, Dubla Rooftop, All you can taste: Vacation Nostalgia Wines, concert Simion Bogdan Mihai & Lăutarii de Mătase și Bairam pe acoperiș.
În Constanța și în împrejurimi avem Cantus Mundi Fest 2023 | seara rock & pop, se joacă piesa Colivia nebunelor de Jean Poiret la Teatrul De Vara Soveja, FĂRĂ ZAHĂR în concert, poți vedea Perseidele în noaptea dintre 12/13 august și Carnavalul Copiilor - minifestival de familie pe plajă.
A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea care încearcă internetul vară de vară atunci când apar pozele cu picioarele bronzate de la piscină sau la plajă. Campania #HotDogsForLegs de la brandul Oscar Mayer își propune să rezolve definitiv disputa pe internet.
Sursa foto: The Drum
Tenerifeeee. Zi drept ai citit sau ai cântat asta? Revenind la subiect, KFC marchează deschiderea unei noi locații cu un avion care direcționează privitorii și călătorii. KFC this way.
Sursa foto: PS21
Roam Free, Little Bird - încă o campanie venită în contextul schimbării logoului de la Twitter, dar de această dată de la Vital Farms. Fermele sunt cunoscute pentru găinile lor crescute la pășune, oferindu-le spațiu și libertate. Prin această nouă campanie vor să crească gradul de conștientizare asupra nevoii de a exista a unor standarde de îngrijire a animalelor de fermă, standarde pe care brandul Vital Farms are grijă să le îndeplinească în activitatea sa.
Sursa foto: Ads of the World
Sursa foto: Ads of the World
Sursa foto: Ads of the World
Riding is the new Driving – o campanie de la Lyft care accentuează inutilitatea condusului și prea desele blocaje din trafic, cea mai bună soluție în acest sens fiind serviciul de ridesharing.
Sursa foto: Ads of the World
Sursa foto: Ads of the World
Sursa foto: Ads of the World
Țestoasele Ninja au evadat pe străzile din New York, ajutate fiind de taxiuri.
Sursa foto: Firefly / LinkedIn
Chick-fil-A Restaurants au o istorie lungă cu vacile încă din 1995, când două astfel de personaje au pictat pentru prima dată cuvintele „Eat Mor Chikin” pe un panou publicitar din Atlanta, Georgia. Aici ai o mică retrospectivă a ce și cum s-a întâmplat de-a lungul anilor în campaniile publicitare, iar mai jos vezi ultima apariție a celor două personaje. 👇
Sursa foto: Les Harrison / LinkedIn
Olivia Rodrigo promovează single-ul Vampire cu o expoziție în aer liber cu afișe detașabile pe care trecătorii le pot lua acasă.
Sursa foto: Dan Elkayam / LinkedIn
Cam atât pe astăzi. Să ne citim cu bine lunea viitoare. ✨
***
The Scoop este un soi de newsletter pe care îl pregătim și distribuim săptămânal colegilor din echipă. Pentru că o mare parte din noutățile de acolo sunt demne de povestit și publicului larg, i-am făcut loc și pe OOHUB.