La mijloc de vară caniculară hop și noi cu încă un număr din The Scoop, de data asta unul lejer ca o zi de vară. Tu ce tips & tricks ai pentru temperaturile ridicate? Cum faci față la căldură? Dacă ai vreun secret care nu implică niște bilete de avion spre o destinație răcoroasă sau cocktails alcoolice cu gheață, dă-ne un semn. Nu de alta, dar cineva trebuie să mai și muncească. 🙋♀️🙋
Tags
The Scoop
Iubitori de margarita pe aici? În UK sigur sunt mulți, atât de mulți încât în studiul realizat de Altos Tequila reiese că acest cocktail este preferatul britanicilor. Și tot studiul arată că 2 din 3 britanici rămân fără lime atunci când pregătesc această băutură. Acestea fiind descoperite, a fost lansat serviciul de urgență pentru acei margarita-makers care rămân în pană de lime. Campania s-a desfășurat timp de două zile, 21-22 iulie, în Londra, Manchester și Glasgow. 🍸
Sursa foto: Famous Campaigns
Glamour Bulgaria este prima revistă de modă care realizează fotografia de copertă cu ajutorul AI. Practic nu au fost camere pe platoul de filmare și fața modelului nu a fost fotografiată direct, iar tot procesul, inclusiv direcția artistică și stilul, a fost realizat în aproximativ 20 de minute.
Sursa foto: Glamour Bulgaria / Instagram
Oglindă-oglinjoară, care este most hated font din întreaga lume? Comic Sans, desigur. Totuși, să nu uităm că este foarte folosit mai ales în programare. Toshi Omagari, type designer, a luat tot ce-i mai bun de la Comic Sans și a aruncat și legat bine-bine sacul în care a ascuns ce-i mai rău și a creat Comic Code. Acest nou typeface este unul mai friendly și își propune să arate că programarea nu trebuie să fie așa serioasă și misterioasă.
Sursa foto: MyFonts / Instagram
Bear Naked a invitat iubitorii de natură și de hiking din SUA să se conecteze cu natura, iar pentru a facilita acest proces brandul folosește aplicația GPS Gaia pentru a determina care dintre cele peste 300 de trasee sunt prietenoase cu nudul. Pentru cei care acceptă provocarea și nu au unde să-și țină una alta necesare pentru traseu, Bear Naked a realizat o borsetă practică, toate astea pentru a marca National Nude Day.
Sursa foto: Bear Naked / PR Newswire
Sursa foto: Kellogg’s Store
To kill a mockingbird & Twitter - o readaptare modernă pentru cartea lui Harper Lee. Într-o serie de tweet-uri de sâmbătă noaptea târziu, Musk a anunțat că atât logo-ul, cât și numele companiei Twitter vor dispărea în curând, iar compania va fi cunoscută pur și simplu ca X. Prin acest rebranding se dorește renunțarea la legăturile cu trecutul, punând bazele unui viitor despre care cu siguranță vom reveni cu updates aici. 😅
Sursa foto: Twitter
Dacă îți place mixologia (fie de realizat, fie doar de savurat), uite aici un Malibu Barbie Pink Cocktail care să-ți răcorească serile de vară. Sau dacă te-ai săturat de Barbie, uite un simplu cocktail cu piersici. Cheers!
Dacă nu știi ce să faci în timpul liber, ne-am gândit să îți punem în cale câteva opțiuni de prin oraș. În Iași avem așa: seară de jazz cu DixieTram, FAR proiectează filmul Relatos Salvajes în regia lui Damián Szifron, concert acustic Jurjak, concert Dimitri's Bats, concert Paulina și caravana TIFF Unlimited ajunge la Iași.
În Constanța și în împrejurimi avem proiecții de filme în aer liber, 3B | beach, beer &Boer, The Color Run Mamaia și Festivalul Scoicilor.
Maynards Bassetts revine cu o nouă campanie OOH în care dulciurile Wine Gums și Jelly Babies sunt atacate de figurine de colecție pentru a surprinde cât de jucy și bune sunt. Ceva simplu, dar pofticios!
Sursa foto: The Drum
Sursa foto: The Drum
Sursa foto: The Drum
Ca parte a campaniei Share This Wonder-Full World, au fost realizate billboarduri care integrează elemente naturale pentru a îndemna copiii și părinții să se reconecteze cu natura. Peste 25 de panouri publicitare vor putea fi văzute în jurul zonei metropolitane Denver pe tot parcursul verii.
Sursa foto: Ads of the World
Sursa foto: Ads of the World
Sursa foto: Ads of the World
Sursa foto: Ads of the World
Brandul de bere Tennent’s revine cu o nouă campanie care folosește umorul pentru a menține brandul pe hartă. Conform Urban Dictionary, oof este folosit când cineva este impresionat de ceva, iar oooft ar presupune că trece barierele și ar amplifica acest sentiment.
Sursa foto: Adweek
Apple TV sărbătorește venirea lui Lionel Messi în Miami, la echipa Inter Miami (MLS).
Sursa foto: OOH TODAY
Spotify surprinde vibe-ul și ritmul din Brooklyn prin aceste billboarduri vibrante și colorate.
Sursa foto: Pearl Media / LinkedIn
Uncommon Experience Studio a fost recent numită agenția care se ocupă de platforma Not On The High Street - o comunitate de producători mici și diverși. Pentru a marca acest început, au lansat campania Totally Coincidental Pink Friday Sale fix în vinerea lansării filmului Barbie. Coincidență?
Sursa foto: The Drum
Post Malone, primul artist care a cântat pe TSX Broadway în timpul unui concert pop-up în Times Square. Într-o după-amiază obișnuită la mijlocul lunii iulie, mii de spectatori s-au adunat pentru a-l urmări pe artist pe DOOH. CrazySexyCool, toate la un loc. Acest moment emblematic marchează începutul unei noi ere pentru spectacolele live în Times Square. To be continued…
Sursa foto: OOH TODAY
Sursa foto: OOH TODAY
Uber a lansat Uber Pink, o super experiență pentru fanii Barbie din București. Vineri, în intervalul 12:00-21:00, fanii au putut călători într-un Buick Invicta roz, o mașină vintage decapotabilă care amintește de mașina pe care Barbie o conduce în film.
Sursa foto: Sabina Teodora / Instagram
Ceva cu care să-ncepi pregătirile pentru concertul Coldplay de anul viitor din București. Nu, nu punem ceva de la Peggy Gou, pentru că iar n-a venit la Electric Castle. 😒
Cam atât pe astăzi. Să ne citim cu bine lunea viitoare. ✨
***
The Scoop este un soi de newsletter pe care îl pregătim și distribuim săptămânal colegilor din echipă. Pentru că o mare parte din noutățile de acolo sunt demne de povestit și publicului larg, i-am făcut loc și pe OOHUB.