Minimalismul pe OOH

16.06.2022


Slay it short while you say a lot! Publicitatea bună din ultimii ani ne-a arătat că less is always more. Publicitatea minimalistă caută să înlăture zgomotul vizual și să servească mesajul esențial pentru campanie într-o formă simplă și atrăgătoare, memorabilă. E mereu minimalismul o soluție? Poate că nu! Poate că adresa locației chiar trebuie păstrată și nu ești Coca-Cola încât să-ți permiți să renunți la logo. Într-o lume sufocată de informații care vând ceva, se remarcă mesajele care spun ceva. Orientarea spre simplitate și claritate e gura de aer proaspăt și eficiență de care avem nevoie.


Tags

minimalism

OOH

Share

Cum minimalizăm?

Ce înseamnă minimalism pentru un brand, s-ar putea să fie imposibil de aplicat pentru un altul, așadar rețetă perfectă nu există. În linii mari, o reclamă minimalistă prezintă un mix între următoarele:

- concept creativ puternic,
- mesaj, scris sau ilustrat, de impact,
- puține cuvinte sau chiar deloc,
- puține culori, solide,
- liniște pe design, când cuvintele „vorbesc”,
- imagini cu impact emoțional,
- joacă doar cu identitatea vizuală, dacă brandul este popular.

Și încă ceva! Motivul pentru care unele reclame prind la public este pentru că ele sunt istețe. Când colegii i-au dăruit copywriterului nostru un sticker pe care scria „mesaj isteț”, trecând peste glumiță, au înțeles ce înseamnă. Adesea, mesajele smart sunt cele care ascund ceva ce trebuie descoperit sau rezolvat. Dacă l-ai făcut pe consumator să zâmbească și să spună „Ahaaa, m-am prins!”, that’s it! Procesul e magic la propriu, căci toată lumea iese „isteață” din povestea asta - consumatorul fiindcă a dezlegat mesajul, iar noi pentru că l-am gândit.


Dar hai mai bine să păstrăm și articolul ăsta minimal și să-ți arătăm concret cum arată publicitatea minimalistă.


Adică așa:




și așa:



Ultimul exemplu de reclamă minimalistă delicioasă vine de la Leo Burnett pentru McDonalds. Noile vizualuri outdoor care promovează serviciul de Delivery se remarcă prin culorile tari caracteristice brandului și integrarea unor pinuri de locație în reprezentări bold ale produselor populare, alături de mesajul „we deliver”. Yum!


McDonald's Brings Back Its Minimalistic Drawings to Promote Delivery Service


În definitiv, ne plac provocările din domeniu. Și ce poate fi mai provocator decât să livrezi un mesaj fără să spui concret ceva? Dacă poți comunica în puține cuvinte sau poate doar printr-o imagine ceva ce competiția comunică în rânduri sau pagini de conținut, ești cu mulți pași înainte. Ține minte: simplitate, creativitate, inteligență și umor.