Mesaje relevante contextual și OOH-ul digital
Trey Spicecraft Burgers
03.11.2020
Trey - Spicecraft Burgers a lansat o campanie OOH care se diferențiază printr-o comunicare personală cu publicul – Trey este prietenul acela cool, energic și pozitiv. Campania folosește triggere de timp, perioada din zi sau vremea de afară, pentru a distribui conţinut specific și o serie de mesaje adaptate la condiţiile meteo, ora din zi sau ziua din săptămȃnă. Adică mesaje adaptate contextual și relevante pentru brand și consumatori, la timpul și momentul potrivit.
Prezenţa campaniei pe billboardurile digitale din Iași și în mijloacele de transport în comun (Digital Transit) a presupus o serie de mesaje pozitive, însoțite de vizualuri simple, dar bazate pe un schimb de valori între brand și consumatori. Până la urmă, ce nu e de plăcut la un brand care își salută clienții pe stradă, le amintește să-și ia umbrela ori le vorbește în ton cu vremea frumoasă de afară?
So, let`s pull those triggers!
OOH-ul dinamic permite brandului să comunice adaptat și să ofere consumatorului conținut relevant, care să provoace și să încurajeze reacții. OOH se remarcă tocmai prin capacitatea de a spune povești de brand iar atunci când vine la pachet cu dinamismul unor tehnici de personalizare a conținutului, consumatorul nu doar că vede și ascultă poveștile de brand, dar conștientizează că ele se întâmplă „aici”, „acum” și pentru el.
Zilnic, consumatorul este expus la aproximativ 10 000 de mesaje publicitare transmise în mediul online și offline. Studiile* arată că peste 50% dintre consumatori se așteaptă ca OOH-ul digital să aibă conținut relevant pentru public și că un astfel de conținut, adaptat și personalizat pentru consumator, crește șansele de memorare a mesajului până la 40%. Concluzii evidente? Dinamismul campaniilor OOH crește performanța comunicării, simpatia față de brand și vânzările, deopotrivă.
*Posterscope, lider global în soluții de OOH advertising
În ciuda percepției, contextualitatea nu are nevoie neapărat de bugete mari, tehnici inovative și idei creative geniale - deși lovitura se poate da și așa. OOH-ul digital este compatibil cu orice brief și buget și poate activa cu succes orice campanie, cu o strategie potrivită în spate. Totul se rezumă la context și relevanţă: date, target și obiective. Să luăm ca exemplu componenta geofencing / location sau componenta temporală / timpul din zi sau ziua din săptămȃnă – ele sunt versatile cu aproape orice campanie. Principiul de funcționare este simplu – dacă se întâmplă asta, atunci se comunică asta. Campaniei Trey i s-a potrivit mănușă o astfel de abordare care nu are în faţă produsul, ci consolidează valorile de brand într-un mod simpatic, adaugă consistenţă locală și relevanţă contextuală.
Indiferent dacă folosesc strategii în jurul distribuţiei clasice în OOH, de proximitate, digital sau bazate pe date – de trafic, de vreme, geofencing ș.a, oportunităţile pe care le oferă out of home pentru agenţii de publicitate, smart planners sau media buyers sunt nelimitate.