14.10.2021
WINK şi Cozy Poetry Night – un proiect de poezie performativӑ nӑscut în 2017, dau startul unei colaborӑri prin care urmӑresc sӑ scoatӑ poezia în stradӑ şi sӑ o expunӑ pe billboardurile digitale din Iaşi.
Timp de 9 sӑptӑmâni, fiecare zi de joi este dedicatӑ unei creații artistice într-o combinație ineditӑ: designer graphic + poet, şi materializatӑ în forma unui spot video pe care WINK îl va difuza pe ecranele digitale din patru zone principale din oraş – Centru, Bucșinescu, Socola și Păcurari.
Pornind de la ideea proiectului original Cozy Poetry Night, în cadrul căruia se desfășoară evenimente de poezie și socializare seara, în cafenele, prin colaborarea Cozy Poetry Day - OOH Performance, participanții urmăresc să scoată poezia la lumina zilei şi sӑ o expunӑ publicului larg, sub forma vizualӑ dedicatӑ versului sau unui segment din poezia ilustratӑ în cadrul proiectului.
Cozy Poetry Day - OOH Performance vizeazӑ melanjul comunităților artistice poetice și vizuale din toată țara într-un spațiu de promovare alternativ, prin care să familiarizeze orașul cu magia poeziei.
Practic, spațiile de expunere out of home (OOH) aduc arta în stradă și oferă comunității din care fac parte oportunitatea de a participa la o experiență frumoasă, spontană și parte din viaţa reală. În plus, demonstrează, încă o dată, că media out of home (OOH) poate fi folosită creativ și cu succes în informare, în orientare, în amenajare urbană și în exprimare artistică.
Echipele de poeți și ilustratori care au făcut posibil acest manifest publicitar artistic sunt:
Lorena Enache x Amalia Vornicu
Sorin Despot x Bogdan Petean
Lucian Brad x Ruxandra Albulescu
Elena Simion x Carina Grigorovici
Octavian Gheorghe x Sabin Onceriu
Lena Chilari x George Tudose
Răzvan Țupa x Lucian Lupu
Silvia Grădinaru x Fulvia Olaru
Radu Nițescu x Elodie Chiper
La WINK, luăm în serios rolul de actor social care susţine și încurajează cauzele și proiectele frumoase. Suntem parte din viața orașului și milităm pentru răspândirea actelor culturale și a manifestărilor creative care înnobilează centrele urbane, pentru înfrumusețarea eficientă a mobilierului stradal și pentru integrarea tehnologiei în dezvoltarea orașelor.
Din 2017 WINK implementează o serie de proiecte desfășurate outdoor, prin intermediul produselor pe care le are în portofoliu – stații de călători și billboarduri digitale, prin care invită publicul într-o călătorie de descoperire vizuală a unora dintre cele mai interesante piese de mobilier urban, clădiri, artiști locali sau proiecte creative prin care motivează comunitatea să parcurgă orașul cu plăcerea de a descoperi, privi și înțelege. Dintre acestea, menționăm inițiativa WINK & The City cu 3 ediții dedicate ilustrației, fotografiei și un proiect de cartografiere urbană a Iaşului realizate în colaborare cu Atelier Spre, comunitatea Ladies Wine & Design sau colaborare cu fotografi ieșeni remarcabili, OOH Art Weekend - prin care oferim vizibilitate artei contemporane alături de fotografi, ilustratori, videografi sau graphic designeri, precum și proiecte de promovarea artei urbane - picturi murale, mozaicuri și sculpturi din Iași, într-o colaborare cu Asociația Artipic.